In ultimele saptamani am fost prinsa in jocul angajarilor. Am inceput sa-mi trimit cv-ul pe la cateva agentii si, spre surprinderea mea, am fost chemata foarte repede la interviu. In urma interviului mi s-a propus o tema pe care aveam s-o rezolv in urmatoarea saptamana. O parte din acea tema presupunea redactarea unui articol de opinie in legatura cu ziua barbatului. Ideea angajarii m-a entuziasmat foarte mult, insa undeva pe drum am esuat. Sper sa-mi dau seama unde..
Here’s my article:
Branding-ul de tara si Ziua Barbatului
Intr-o tara inca in plina tranzitie, prinsa in jocul adaptarii la o cultura europeana comuna, in care formele fara fond tind sa devina un laitmotiv al culturii si societatii noastre, se incearca cu disperare practicarea unui branding de tara eficient in ideea crearii unei identitati europene stabile.
Asimilarea si adaptarea formelor straine in cultura si societatea romaneasca este intr-adevar un proces indispensabil integrarii noastre europene, mai ales ca circumstantele istorico-politice au facut ca Romania sa fie mai mereu cu un pas in urma celorlalti. Aceasta graba si motivatie continua de a-i ajunge pe „vestici” din urma ne-a determinat sa ne hibridizam valorile autohtone si sa uitam faptul ca identitatea noastra nationala se poate mentine chiar si in contextul procesului de globalizare.
Asa ca, de ce sa asimilam chiar toate maruntisurile cu care sunte bombardati si sa nu-i lasam pe cei de sus sa se ocupe de integrarea noastra politica si institutionala, iar noi sa ne preocupam mai mult de valorile cu care vrem sa fim perceputi? De ce avem impresia ca brand-ul de tara se poate crea doar prin initiative guvernamentale si bugete alocate? Oare nu suntem in stare sa generam si noi valori care sa fie asimilate de cultutura europeana? Adevarul e ca ne-am blazat. Nu mai avem incredere in initiativele noastre si adoptam comoda atitudine „go with the flow”/ ”whatever”. E grav, mai ales pentru generatia tanara.
De curand, s-a intocmit un proiect de lege pe baza unei initiative cetatenesti legat de legiferarea Zilei Barbatului pe data de 5 mai si declararea Zilei Barbatului si Zilei Femeii ca sarbatori legale. Marjoritatea persoanelor ar putea privi usor circumspect acest proiect intr-o prima faza. Insa, de ce n-am putea sa-l privim ca un inceput de branding de tara? De ce in loc sa incepem sa aruncam tot felul de opinii negative la adresa acestui proiect nu incercam sa privim si partea pozitiva a lucrurilor? De ce n-am putea sa-l privim ca pe o schimbare de atitudine si sa ne implicam? Ne plangem mereu ca toate merg prost iar motivul ce-l mai des invocat este: „suntem in Romania! Ce vrei?” cu acea grimasa de dispret pe fata si emanan blazare prin toti porii. Dar in loc sa facem asta de ce nu venim cu initiative? Pentru ca nu ne baga nimeni in seama? Si daca singuri nu credem ca am putea reusi, de ce sa nu ne implicam intr-o astfel de initiativa pentru a-i sustine pe altii care vor sa schimbe ceva? „Si de fapt ce vor sa schimbe?” ne-am putea intreba. Vor sa schimbe atitutini si vor sa demonstreze ca putem sa ne implicam si in calitate de cetateni in crearea unor valori care sa ne reprezinte.
De ce am avea nevoie de o zi a barbatului?
Pentru ca, in mod curios, desi femeile si barbatii sunt egali in drepturi, exista doar Ziua Femeii, care ulterior a fost asociata Zilei Mamei. Si cum am fost indoctrinati cu ideea comunista de „mama eroina” al carei scop principal este perpetuarea speciei, acesta a devenit si motivul pentru care ar trebui „venerata”. Sa fim seriosi totusi. Cine mai crede in ideile astea? Familia, ca institutie sociala a evoluat mult in ultimele doua decenii. Ar fi o insulta la adresa femeilor sa se pastreze aceasta idee. O zi a barbatului ar putea desfiinta total „reminiscentele” unei astfel de perceptii a femeii, stabilind totodata un echilibru social.
De ce totusi inca doua sarbatori legale?
Sa privim putin statistic situatia Romaniei sub acest aspect. Avem 5 sarbatori legale: Anul Nou, Pstele, Ziua muncii, Ziua nationala si Craciunul. In total 8 zile libere legale pe an. Sa privim si situatia tarilor europene, din moment ce ne raportam atat de des la spiritul european: Slovenia are 18 sarbatori legale, Slovacia si Austria - 15, Malta - 14, Bulgaria -13, Polonia - 12, Franta – 11. Nici una dintre aceste tari nu are, insa, o zi a barbatului. Unele dintre tari, printre care si Germania, sarbatoresc Ziua Tatalui, dar nici una Ziua Barbatului. Ce oportunitate mai buna decat aceasta pentru ne diferentia?
Totodata, revenind la statistici, descoperim ca romanii au “cea mai accentuata stare de stres din Europa”. Acest fapt poate deriva din mai multe directii. Pe de o parte lipsa zilelor libere comparativ cu celelalte tari europene poate induce acel sentiment al muncii in gol, accentuat pe de alta parte si de contextul economic al tarii si de lipsa motivatiei, dat fiind faptul ca oamenii nu simt un rezultat real al muncii lor. Desi unii nu considera acesta initiativa decat “o tendinta de a gasi prilejuri pentru a lucra mai putin”, doua sarbatori legale de genul acesta ar putea constitui factori motivationali in contextul de fata. Ar trebui sa tinem cont de faptul ca nu mai suntem „proletari”, iar munca continua e departe de-a fi cea mai eficienta solutie. Teoriile prinvind managementul organizatiilor mizeaza din ce in ce mai mult pe motivarea continua a angajatilor in ideea ca acestia vor resimti mai putin rutina iar rezultatele nu vor intarzia sa apara. De fapt, nu cred ca este argumentata ideea ca zilele libere ar constitui cauza lipsei de eficienta a romanilor in munca lor. Consider ca, pentru a se ajunge la o astfel de concluzie, ar trebui mai intai ca tot sistemul sa functioneze fara cusur. In situatia de fata nu este cazul. Oare vecinii nostri bulgari, pana nu demult cam in aceeasi situatie ca si noi din punct de vedere economic, isi puneau problemele in seama celor treisprezece sarbatori legale? Concluzia este clara: pentru omul de rand, care nu-si permite o pauza ori de cate ori simte c-ar avea nevoie, doua zile libere in plus ar insemna o gura de oxigen si motivatia necesara pentru a merge inainte, nicidecum o piedica in calea „progresului” integrarii noastre europene.
Pana la urma decizia schimbarii ne apartine fiecaruia in parte. Poate ca, in confortismul nostru, de multe ori ignoram ce e in jur si incercam sa nu fim altceva decat una din milioanele de fiinte ce pot trece neobservate. Nu vrem sa deranjam, nici sa fim deranjati. Asteptam ca lucrurile sa se intample si ne adaptam. Sutem reticenti la initiativele de genul Ziua Barbatului si Ziua Femeii ca sarbatori legale, insa iubim kitschHalloween-ul sau Valentine’s day si traim cu impresia ca ne reprezinta intru totul. Totul numai ca sa fim in trend cu americanii si sa ne pastram jalnica conformare ca „nu suntem mai prejos”. Nu stim sa ne sustinem valorile si nici nu vrem sa ne cream altele. Stim doar sa „plagiem”, iar formele fara fond si indiferenta au devenit brand-ul nostru national.
si-am aflat cam in ce ape se scalda Kraft-ul si ca mai au ceva pana cand sa iasa din inertia in care se mentin in ceea ce priveste branding-ul.
